Anatomia Emoțiilor | Expoziție
Artiști vizuali: Alexandru Cînean & Raluca Elena Cînean
Poezie: Iustinian Turcu
Alexandru și Raluca Cînean au creat lucrările expuse ca răspuns la poezia lui Iustinian Turcu. Imaginile lor caută dorul, frica și dorința acolo unde se simt cel mai tare: în trup. Volumul lui Iustinian Turcu, Noi ne-am iubit în pandemie, adună 47 de confesiuni despre iubire, trup, moarte, dor și singurătate. O generație avidă de viață s-a trezit închisă între patru pereți, iar tot ce trebuia să înceapă a rămas în așteptare. Lucrările celor doi artiști merg mai departe decât ilustrația: ca într-o anatomie a emoțiilor, ele urmăresc ce se întâmplă în trup când dorul, frica și dorința nu au unde să se ducă. Și totuși, în fiecare șoaptă a poetului și în fiecare pată de culoare din colaje, se strecoară puțină lumină. Un dor, cea mai simplă și mai pură formă a speranței
În primăvară inima mi-ai înflorit-o
Vara sângele mi l-ai înfierbântat
Toamna m-ai lovit cu vânt ușor peste speranțe
Acest festival este organizat de Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală, și cofinanțat de Ministerul Educației și Cercetării, Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Mindcraft Academy. Festivalul are sprijinul partenerului nostru principal, Teatrul Național „Radu Stanca", alături de Teatrul pentru Copii și Tineret Gong, Biblioteca Universității „Lucian Blaga", Biblioteca Județeană ASTRA, Zile și Nopți, Sibiu 100%, Kiss FM, Capital Cultural și ConectART.
Location
Foaierul Facultății de Litere și Arte, Banatului 12, Sibiu 557260